Ronaldo a dezvăluit secretul frizurii din 2002! „Fenomenul” s-a inspirat după un personaj din desenele animate

Ronaldo a dezvăluit secretul frizurii din 2002!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ronaldo Nazario a dezvăluit după mai bine de 15 ani motivul pentru care și-a ales frizura de la Campionatul Mondial din 2002. Dublu câștigător al Balonului de Aur, brazilianul a recunoscut că s-a inspirat după un personaj din desenele animate, într-un interviu acordat publicației Deporte Interactivo, citat de AS. Personajul respectiv poartă numele Cascão și face parte din seria animată „Gașca Monicăi”.

„De fiecare dată când vedeam un copil cu frizura respectivă eram dezamăgit. Nu mi-am dorit acest lucru, n-am vrut să-i influențez pe cei mici să se tundă ca mine”, a mai spus Ronaldo.


Foto AS

Neymar a fost unul dintre cei care l-au copiat pe Ronaldo în 2002. În trecut, brazilianul a recunoscut într-un interviu acordat în țara natală că și-a dorit să arate ca vedeta echipei naționale: „În 2002 am avut o frizură identică cu cea a lui Ronaldo. Atât el, cât și Rivaldo, sunt două vedete care îmi vin în minte atunci când mă gândesc la Cupa Mondială.”

Inițial, Ronaldo a susținut că s-a tuns în acest fel în 2002 pentru ca lumea să vorbească despre frizură și să uite de accidentările lui. Acum, brazilianul a recunoscut că declarația respectivă a fost făcută la derută. Chiar și așa, cu el pe teren, Brazilia a câștigat Campionatul Mondial din 2002, găzduit de Japonia și Coreea de Sud. În semifinale, Brazilia a întâlnit Turcia, iar Ronaldo a marcat golul victoriei în minutul 49. În finala cu Germania, Ronaldo a fost din nou decisiv, reușind să marcheze ambele goluri ale partidei, tot în partea a doua. A fost a doua Cupă Mondială pe care Ronaldo Nazario a ridicat-o desupra capului, după cea din 1994.

În 2011, România a fost invitată să joace în compania Braziliei, la ultimul meci al „Fenomenului” în echipa națională. Brazilia s-a impus cu 1-0, grație unui gol marcat de Fred, din pasa lui Neymar. Ronaldo a avut câteva ocazii de a marcat un ultim gol pentru selecționata țării sale, dar Tătărușanu a fost la post.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Naţionala din Kosovo a luat o hotărâre drastică, după ”fuga” de pe Arena Naţională: ”Nu vom mai pariticipa la niciun meci în care...”
Naţionala din Kosovo a luat o hotărâre drastică, după ”fuga” de pe Arena Naţională: ”Nu vom mai pariticipa la niciun…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe contrasens în oraşul Panciu din Vrancea
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Se verifică buletinele. Regula pe care românii NU o respectă: E dezastru!
Se verifică buletinele. Regula pe care românii NU o respectă: E dezastru!
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×